Bună Dimineaţa

O buna ocazie pentru a reflecta putin:

Este o zi oarecare de vineri si stai la volanul masinii tale, intorcindu-te acasa. Aprinzi radioul. La stiri sint date informatii de mica importanta: intr-o tara indepartata au murit trei persoane de o oarecare gripa inca necunoscuta.

Nu dai multa atentie informatiei...

Luni cind te trezesti, auzi ca nu mai sint trei, ci 30.000 de morti intre vechile coline ale Indiei.

Specialisti de la Serviciul National pentru Sanatate a Stateleor Unite se afla deja acolo pentru verificarea situatiei.

Marti, aceasta este stirea cea mai importanta ce ocupa prima pagina a tuturor ziarelor, pentru ca nu mai este doar India, ci si Pakistanul, Iranul si Afganistanul, iar asta o spun toate agentiile de presa. O numesc “gripa misterioasa” si toti se-ntreaba; “Cum o vor controla?”.

In Europa panica deja s-a declansat cu inchiderea frontierelor. Auzi la telejurnal marturisirea unei doamne din Franta care vorbeste de un pacient decedat la spital din cauza gripei misterioase. La televizor spun ca odata ce ai contactat virusul, timp de o saptanina nu-ti dai seama c-ai avea ceva. Urmeaza patru zile de dureri teribile dupa care are loc decesul.

Si Regatul Unit inchide granitele, insa prea tirziu. A doua zi presedintele Statelor Unite inchide la rindu-i frontierele, pentru a evita contagiarea populatiei, pina-n momentul in care se va gasi antidotul.

In ziua urmatoare lumea se duce la biserica rugindu-se pentru gasirea solutiei medicale salvatoare. Intra cineva si spune: “Ascultati la radio ultimile stiri!”. Doua femei au murit la New York.

Acum pare ca-ntreaga lume a fost contaminata.

Oamenii de stiinta lucrind non stop incearca sa gaseasca antidotul, dar pare ca nu este posibil mai nimic. In sfirsit stirea atit de mult asteptata: a fost descifrat codul ADN-ului acestui virus. Se poate realiza si apoi produce pe scara larga antidotul. Este nevoie de singele cuiva care sa nu fi fost niciodata infectat si se da stirea ca toata lumea fuge la spitalul cel mai apropiat pentru a face examene hematologice.

Te duci si tu cu toata familia, impreuna cu vecinii, intrebindu-te: “Ce va urma? Sa fie asta sfirsitul lumii?”.

La spital, dupa efectuarea examenelor, iese un medic strigind un nume. Cel mai mic dintre fiii tai ce se afla linga tine, te apuca de haina si-ti spun e:”Tata, este numele meu!”. Inainte de a avea vreo reactie iti iau copilul iar tu strigi: “Asteptati!”. Ei iti raspund: “Totul va fi bine, singele lui este curat, singele lui este pur. Credem ca are tipul de singe potrivit”.

Dupa cinci minute medicii ies strigind si rizind de bucurie. Este pentru prima oara ca-i vezi veseli dupa o lunga saptamina de munca incordata si groaza generala. Medicul cel mai in virsta se apropie de tine si-ti spune: “Putem sa stam de vorba un moment?... Nu stiam ca donatorul va fi un copilas si de aceea trebuie sa semnati aceste hirtii pentru a putea recolta singele”. In timp ce citesti formularul iti dai seama ca nu este specificata cantitatea de singe si-ntrebi: “Cit singe?”...

Surisul dispare de pe fata medicului care-ti raspunde: “Nu ne gindeam c-ar fi vorba de un copilas. Nu am fost pregatiti pentru o astfel de eventualitate.. Va trebui sa-l folosim pe tot!”...

Nu-ti vine sa crezi si-ncerci sa reactionezi: “Dar, doctore..” In timp ce medicul continua sa-ti zica: “Nu intelegeti, este vorba de un tratament salvator pentru intreaga omenire! Va rog sa semnati, avem nevoie de tot singele”. Tu intrebi disperat: Dar nu puteti face o transfuzie?” iar raspunsul este:”Daca vom gasi alt singe pur, o vom face... Semnati? Va rugam! SEMNATI !!!!!!!”.

Mut si fara a-mi mai simti degetele de la mina care stringeau pixul, SEMNEZ. Te intreaba: “Doriti sa va vedeti copilul?”

Te duci la sala de urgente unde te asteapta baietelul, care-ti spune: “Tata, mama, ce se-ntimpla?” Ii iei minuta si ii spui: “Fiule, mama Ta si eu te iubim foarte mult, te iubim si nu vom ingadui niciodata sa se intimple ceva ce nu-i necesar, intelegi?” Si cind doctorul se intoarce si spune: Imi pare rau dar trebuie sa-ncepem, in toata lumea oamenii mor”, tu ai fi plecat? Ai fi putut intoarce spatele copilului tau lasindu-l acolo?... in timp ce el iti spunea: “Tata, Mama, de ce ma parasiti?“...


Dupa o saptamina, in timp ce faci slujba pentru evocarea fiului tau, unii stau pe la casele lor, altii n-au venit pentru ca au preferat sa mearga la plimbare sau pe stadion la meci in timp ce altii participa la ceremonie cu un suris fals prefacindu-se ca-i intereseaza cit de cit durerea ta. Ai vrea sa opresti intreaga ceremonie si sa strigi: “Fiul meu a murit pentru voi !!!! Chiar nu va pasa deloc?”...


Uneori asta vrea sa ne spuna Dumnezeu: “Fiul meu a murit pentru voi si voi nu intelegeti cit de mult va iubesc?”.

Jertfa si Invierea Domnului Iisus Hristos sa iti umple inima de Dragoste!

Dacă o poţi vedea mişcându-se în sensul acelor de ceasornic, îţi utilizezi emisfera dreaptă a creierului.

Dacă vezi figura mişcându-se în sens invers acelor de ceasornic, atunci îţi foloseşti emisfera stângă a creierului.

Unii pot sesiza ambele sensuri, alţii doar într-un singur sens.

Funcţiile părţii drepte a creierului

foloseşte sentimentele
vedere de ansamblu
imaginativ
simboluri şi imagini
prezent şi viitor
filozofie şi religie
poate obţine
crează
apreciază
percepţie spaţială
ştie funcţia obiectelor
bazat pe fantezie
prezintă posibilităţi
impetuos
ia riscuri

Funcţiile părţii stângi a creierului

utilizarea logicii
orientarea către detalii
căutarea de fapte
cuvinte şi limbaje
prezent şi trecut
matematică şi ştiinţă
poate înţelege
cunoaştere
recunoaştere
ordine/percepţia modelelor
cunoaşte numărul obiectelor
bazat pe realitate
strategie
practic
sigur

Tu in ce parte vezi ca se roteste balerina?
Lasa un comment :)

Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei bananelor.

Atunci oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scara. A fost inlocuita o a doua maimuta si s-a intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si lucrurile s-au repetat. Al patrulea si in fine al cincilea au fost schimbati. In final, oamenii de stiinta au ramas cu cinci mainute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banane.

Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce ii bateau pe cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost "Nu stim. Lucrurile intotdeauna au fost asa aici..."


Anonim

Intr-o dupa-amiaza o batrana Cherokee ii spune nepotului sau despre o batalie care se da in toti oamenii. Aceasta este o batalie intre 2 lupi.

Unul este rau: se infurie, invidiaza, regreta, lacomeste, e arogant, gelos, orgolios, minte, isi plange de mila, se simte inferior, vinovat, e plin de manie.

Celalalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, increzator, optimist, plin de compasiune si credinta, recunoscator.

Nepotul se gandi pentru o clipa apoi intreba:
- Si cine va castiga aceasta batalie?

Batrana Cherokee i-a raspuns simplu:

Cel pe care il hranesc.



Anonim

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul. Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat.

De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutiuta plina cu stelute aurii si o cutiuta plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.

Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti, intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline.Tot stelute primeau si cei talentati. Unii puteu ridica greutati deasupra capului, altii puteu sari peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute...

Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine, incat isi doreaau sa mai faca ceva, ca sa poata primi inca una. Altii insa, nu stiiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline.

Pancinello era unul dintre acestia din urma. tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca ceilalti, dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos, se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea, cand incerca sa explice omuletilor de ce cazuse, mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.

Dupa un timp avea atat de multe, incat nu mai vroia sa iasa pe strada. Se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta...si imediat o sa primeasca bulinute!!! Adevarul este ca avea atat de multe buline, incat ceilalti omuleti veneau si lipeau altele fara nici un motiv.
"Merita multimea asta de buline negre", isi spuneau omuletii unii altora. "Este clar ca nu e bun de nimic!"

Dupa un timp, Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el: "Asa este, nu sunt bun de nimic!", isi spunea el.In rarele dati cand iesea din casa, statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.

Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia. Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau, numai ca nu ramaneau lipite, ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina, unii o admirau atat de mult, incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiinca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa-i lipeasca o bulina, dar si aceasta cadea imediat.

"Ca ea vreau sa fiu ", ii trecu prin minte lui Pancinello, "Nu mai vreau sa primesc etichete de la altii!" Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta. "Nu este mare lucru", ii raspunse ea. "In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli." "Pe Eli?" "Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier." "Dar de ce?" "Ce-ar fi sa descoperi singur? Du-te la el, sus pe deal!" Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca. "Dar crezi ca ii va face placere sa ma vada?!?" striga el dupa ea. Insa Lucia nu-l mai auzi. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichete unul pe celalalt. "Dar nu este drept!", isi spune el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga la Eli. Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta, pana ce ajunge in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau U-RI-A-SE! Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru, trebui sa sa se ridice pe varfuri . Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise: "Eu aici nu raman!" Si se indrepta spre iesire.

Dar chiar atunci isi auzi numele. "Pancinello, tu esti?" se auzi un glas patrunzator. Pancinello se opri. "Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine! "Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa. "Stii cum ma cheama?" il intreba Pancinello. "Binenteles ca stiu, doar eu te-am creat!" Eli se apleca, il ridica de jos si il aseaza langa el, pe banc. "Hmmm", murmura mesterul ingandurat, in timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello. "Se pare ca ai adunat multe etichete..."

"N-am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!" "Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este voie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun altii despre tine!" "Chiar nu-ti pasa?" "Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu. Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!"

Pancinello incepu sa rada: "Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce. De ce as insemna ceva pentru tine?" Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet: "Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!" Nimeni... Niciodata... nu-l mai privise astfel pe Pancinello... si, in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte... "In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine" continua apoi Eli. "Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete" ii raspunse Pancinello."Stiu, mi-a povestit despre tine."

"De ea de ce nu se prind etichetele?" "Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc ceilalti.Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi." "cum adica?" "Etichetele se lipesc daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?" "Pai, nu prea..."

Eli zimbi. "Vei intelege cu timpul. Acum iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine." Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indreapta spre usa, Eli ii spuse: "Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!"

Pancinello nu se opri din mers, dar gandi: "Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!" Si chiar in clipa aceea cazu de pe el o bulina...

de Max Lucado